Detectivi Europeni

Ordin 47/2010 pentru modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 620/2005 privind modalităţile de recunoaştere a certificatelor de calificare sau a atestatelor pentru exercitarea profesiei de detectiv particular, eliberate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European

 

Art. I. - Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 620/2005 privind modalităţile de recunoaştere a certificatelor de calificare sau a atestatelor pentru exercitarea profesiei de detectiv particular, eliberate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 mai 2005, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - (1) Dacă legislaţia din statul membru de origine sau de provenienţă al solicitantului nu prevede posibilitatea eliberării documentelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. c) şi d), ele pot fi înlocuite de o declaraţie scrisă prin care acesta declară pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea profesiei de detectiv particular."

2. La articolul 7, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

"(4) Procedura de examinare a cererii nu poate depăşi termenul de 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentaţiei complete. Termenul poate fi prelungit motivat în mod corespunzător o singură dată pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice, cu condiţia notificării solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial."

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

Bucureşti, 22 februarie 2010.

CITESTE SI:

MEDIA LEGISLATIE Detectivi Europeni